Un fel de introducere…

Am început acest blog la insistenţele Dănuţei (Daniela Bojincă) pentru că ea crede că eu aş fii în stare să scriu ceva plăcut şi util pentru alţii. De acest lucru nu sunt sigură, dar aş vrea să îi mulţumesc Danei pe această cale pentru că acest blog  a fost creat cu sprijinul şi în urma ideii ei. Ea este o prietena foarte bună pe care o cunosc de…mult timp. Este cea mai aproape persoană de sufletul meu din toate cele pe care le-am întâlnit în cei 22 de ani ai mei. Este o persoană altruistă, dar şi o luptătoare. Acesta este lucrul pe care îl admir cel mai mult la ea. Şi apreciez faptul că e mereu acolo lângă mine şi că mă suportă. Şi pentru că m-a iertat pentru că i-am mâncat ciocolata pe care i-am adus-o din China. Promit să mă abţin data viitoare!

Oricum, ea mi-a spus ca prin crearea acestui blog aş putea chiar să ajut lumea şi s-a folosit de acest argument pentru că ştie că acesta este lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult în viaţă. Să fac o schimbare în bine în viaţa cuiva. Ceea ce încă nu îmi e prea clar e modul în care o să şi fac acest lucru, dar se spune că primul pas reprezintă începutul tuturor lucrurilor. Sau cam aşa ceva.  Chiar îmi doresc tare mult să iasă ceva frumos şi bun din acest blog . Dar în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, am acordul ei  să o spânzur. Deci da, Dano, aşa cum ţi-am spus, funia e pregătită.

Ştiu că de fapt ar fi trebuit să încep cu o introducere a mea. Dar cum niciodată nu e prea târziu, o voi face în paragraful doi. Bună. Eu sunt Raluca Babau. De fapt, este Băbău dar sunt obişnuită ca încă din generală, numele meu de familie să fie distorsionat în toate felurile posibile…de la Bădău, Bălău, Babu, Bădău, Bădan până la Bădălău (nu am idee cum de s-a ajuns aici) şi alte câteva cu care nu am vrut să îmi mai încarc memoria. În facultate mi-am prezentat numele de familie la unul din seminarii ca fiind Babau cu căciuliţe. Şi pentru că toată lumea s-a amuzat (deh, nu erau decât doi baieţi în grupă, aşa că probabil, în lipsă de altceva, asta a fost considerată ca fiind o glumă bună), a fost prima dată când a încetat să mă enerveze faptul că fiecare îşi dădea cu presupusul asupra numelui meu în loc să îl citească corect şi să râd şi eu alături de ei.

Dar de ajuns, v-am plictisit destul cu asta.  Despre mine, pot spune că am 22 de ani pentru încă o lună din acest minunat an, am terminat Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti şi că am început un master pe antropologie care m-a dezamăgit atât de profund, încât am renunţat după prima lună. Pentru că nu aveam unde altundeva să mă mai înscriu anul respectiv, m-am angajat la un call center unde am cunoscut foarte mulţi oameni minunaţi. Printre ei, s-a aflat şi cea care m-a ajutat enorm în împlinirea visului meu de a călători şi de a vedea lumea. Şi căreia îi voi fi recunoscătoare mereu pentru că am ajuns în China în luna septembrie a anului 2014. Tot aici vreau să spun că mi se pare impresionant felul în care drumurile încep să ţi se deschidă atunci când îţi propui anumite lucruri, cum totul devine mai clar şi cum oamenii potriviţi încep să apară şi să contribuie la realizarea viselor noastre. Dar despre experienţele trăite acolo voi povesti mai pe larg în următoarele postări.

Acest blog va fi unul personal în care voi scrie despre mine, despre visurile şi planurile mele, despre lucrurile care mă fac să simt că trăiesc…dar şi despre experienţele mai puţin plăcute în urma cărora, sper eu, voi trage nişte învăţăminte şi care mă vor face să privesc lucrurile altfel. Sper să vă placă. Părerile şi/sau criticile sunt binevenite. 🙂